Ne-am intors acasa … si am pornit pe un drum nou

Hei, hei, hei… N-am mai scris de mult aici… Din motive destul de obiective, nu am putut scrie cat de des ne-am fi dorit, si am ramas in urma rau… Daca in Maroc aveam oarece conditii (desi cateodata faceam upload de poze pe holul hotelului la 4 grade), in Africa neagra (am fost in Mali, Burkina Faso si Ghana) era practic imposibil… La pranz 40-45 de grade, iar seara tantari (adica malarie) si 35 de grade… Sa sortezi poze si sa scrii la laptop cu plasa de tantari in cap… si mai era si transpiratia, ca dauneaza clar inspiratiei… Si nici cu internetul nu prea stateau bine pe acolo… Dar, avem multe povesti si poze si, in masura in care apucam, o sa incercam sa continuam si blogul.

Ne-am intors acasa pe la jumatatea lui august, imbogatiti de atatea experiente si cu o viziune foarte diferita asupra lumii si vietii, exact ce ne doream cand am plecat… La putin timp dupa ce ne-am intors, Mariei i-a venit o idee, suficient de nebuna ca in octombrie sa plecam din nou in … Maroc.

Si, la un an dupa ce am plecat in Africa, dupa cum spuneam si in titlu, am pornit pe un drum nou…

Intalniri la drum de seara

Ne-am hotarat, mergem in desert. E o portiune mica de dune aurii, un inceput de Sahara, in est, langa granita cu Algeria. Partea cu cazarea e mai complicata. Sunt multe pensiuni (auberges) intr-un sat mic de langa dune, Merzouga, dar fiind aglomerat, e si galagie, jeepane, ATV-uri, etc. Altele sunt intr-un sat si mai mic, Hassi Labied, tot langa dune, la 5 km de Merzouga, unde nu e chiar asa aglomerat, dar mai greu de ajuns. In fine, sunt si alte auberge-uri, risipite pe langa dune; mai izolate, deci e liniste, dar e si mai greu de ajuns, practic, trebuie sa aranjam cu ei transport din Merzouga. Sau din Rissani, cel mai apropiat oras, unde putem ajunge cu autobuzul.

Am luat autobuzul de noapte spre Rissani. Inca din Fes am tot primit oferte de cazare si excursii cu camila pe dune, dar era greu sa ne decidem; deci mergem in Rissani, stam o zi acolo si poate aflam mai multe. Si oricum, toti incercau sa ne grabeasca; daca ar fi fost dupa ei, ne-ar fi urcat pe camile direct din autobuz, si ne-ar fi dus pe dune, dupa o noapte pe drum …

Cand am predat bagajul in Fes (la CTM se inregistreaza bagajele, ca la avion), un amploaiat de la CTM a insistat sa ne dea o carte de vizita a unui auberge care organiza excursii cu camila (o aveam deja, Sandfisch se chema auberge-ul), si a trebuit sa insistam sa nu sune pe nu-stim-cine. Urcam in autobuz. Dupa o vreme, acelasi amploaiat urca si el, chitit sa ni-l prezinte pe Omar, un baiat de la Sandfisch. Sa nu cumva sa il ratam… Omar, baiat politicos, imbracat occidental, si deloc insistent cum sunt marocanii. Am conversat un pic, dar n-am vorbit prea mult de auberge/excursii, vroiam sa ajungem la dune si sa vedem acolo. N-a insistat, si chiar am apreciat.

Eram usor crispati dupa ultima experienta cu autobuzul, dar am avut vreme buna si soferul mergea foarte atent. A fost si confortabil, era un autocar nou de data asta. Si trecerea muntilor (Moyen Atlas) a fost lina, am simtit-o doar in urechi; altfel n-ai fi zis, dupa forma drumului, ca trecem pe la 2200 de metri.

Dupa ce am trecut muntii, a inceput desertul. Ne mai trezeam cand opream si mai vedeam orasele, care aratau ciudat – totul e desirat. Bulevarde foarte largi, kasbah-uri de chirpici (‘fortarete’ joase si colturoase, cu suprafata mare), imitatii moderne de kasbah-uri, acelasi stil, dar din beton si mai urate, palmieri si mult, mult praf peste tot si toate. Arata suprarealist noaptea, in lumina farurilor. Numai linii drepte, lungi, si totul parea alb…

Ne trezim, cu ochii lipiti, in Rissani. E inca intuneric, mai e vreo jumatate de ora pana rasare soarele, si iluminatul public e destul de vag… Soferul spune la toata lumea ceva de Merzouga. Cand coboram, ne zice si noua: e o masina care pleaca spre Merzouga, sa mergem, ca e de incredere.

Coboram, doi arabi cu fete de infractori. Au un 4×4 care pleaca acum spre Merzouga. Sunt doi italieni si un japonez care vor sa mearga, si sa mergem si noi cu ei. Nu vroiam, oricum, sa mergem in Merzouga direct, vroiam sa stam o zi in Rissani (sunt in zona cateva kasbah-uri vechi si frumoase); dar cu astia doi, pe intuneric, aici, la capatul lumii, nu am fi mers nici batuti. Si oricum, in curand se lumina si ar fi fost mai multe optiuni de transport. Le explicam ca nu ne intereseaza.

Apare si Omar al nostru (coborase pe drum, pe la 5 dimineata, dupa ce s-a certat cu soferul, n-am inteles exact de ce, si ne-a zis ca ne vedem in Rissani). Intre timp, restul calatorilor au disparut care-ncotro. Aia doi arabi de incredere, cand il vad pe Omar (concurenta) sar pe el. Nu chiar la bataie, dar la ceva foarte apropiat; in orice caz, mainile lor erau pe gatul lui… Nu e deloc incurajator, dar profitam ca erau ocupati si plecam spre o cafenea din apropiere, care era deschisa. Italienii si japonezul, vazandu-i pe aia doi ce de incredere erau, se razgandesc si vin si ei dupa noi.

Stam la un ceai sa ne mai revenim un pic si asteptam sa se lumineze. Vine si Omar sa ne lamureasca: ati vazut, astia il platesc pe soferul de la CTM sa ii trimita turisti, sa ii duca la auberge-ul lor, si de-aia l-a dat si pe el jos din autobuz. Ne facem cu totii ca uitam ca alt angajat al CTM ne-a pus in legatura cu el…

In sfarsit, se lumineaza, si mergem spre hotel. Omar vine cu noi, desi nu l-am chemat, si stim ca o sa isi ia un comision de la hotel, si in consecinta si pretul pentru noi o sa creasca. Dar asta e, e 7 dimineata, suntem rupti de oboseala, nu avem o harta buna, spatiile sunt foarte mari desi e un orasel mic. Cand ajungem, hotelul e inchis si pare complet parasit, dar bate el pe la geamuri si reuseste sa trezeasca pe cineva si primim o camera. Stabilim, desi nu tineam neaparat, sa ne intalnim seara cu el la un ceai sa vedem ce oferte are, si mergem sa ne culcam.

.. Bogdan ..

Allah Akhbar

Orasul in care am descoperit arhitectura marocana, si am fost iremediabil cuceriti a fost, da, tot Fes. Alaturi de Marrakesh, Meknes si Rabat, Fes este unul dintre orasele imperiale, in care s-a scris istoria Marocului in ultimele 11 secole.

 

Fantana Nejjarin, anul 1720

 

La inceputul secolului XII, in timpul dinastiei Almoravide, s-au pus bazele a ceea ce avea sa devina arhitectura marocana. Majoritatea motivelor tipic marocane, de la celebra arcada in forma de potcoava, pana la ubicuul minaret patrat, dateaza de atunci, din jurul anului 1100. Dinastiile care au urmat au rafinat si au mai adugat diverse motive decorative insa, in mare, linia arhitecturii marocane a ramas aceeasi in ultimele 10 secole. Asa ca nu e mirare ca a atins perfectiunea, nu?

Medresa Bou Anania, anul 1330

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Horror vacui, care in Europa e intr-adevar horror, aici da nastere unei armonii uluitoare, dupa cum se vede. Nu exista nici un centimetru gol dar, in acelasi timp, nu exista un singur motiv decorativ in plus, care sa iti dea senzatia de prea mult. Dimpotriva, totul are o fluiditate incredibila. Poate si pentru ca arta marocana este eminamente religioasa, si centrata pe cifra unu, care reprezinta unicitatea lui Allah, si practic repetitia fiecarui motiv este cumva ca o slavire la infinit a lui Allah si a unicitatii lui. Tare, nu?

Medresa Attarin, anul 1325

 

 

 

 

 

Medresa Sahrija, anul 1321 (scoala coranica si camin de studenti, astazi doar camin)

 

inainte (sa vada ca am camera la ochi)

 

dupa

 

Funduq (caravanserai, han) Nejjarin, anul 1720.

Sunt zeci de funduquri in Fes, construite intre secolele XVI si XVIII, unde trageau peste noapte negustorii de prin tara cu tot cu cai si marfa. Funduqul Nejjarin e singurul care a fost renovat (superb, de altfel), si transformat in muzeu al lemnului.

 

 

 

 

 

 

Funduq Tetouani, secolul XVI

Aici veneau negustorii din Tetouan, acum vin turistii la cumparat covoare (foarte ponosit).

 

Si mai rau decat funduq Tetuani e cel de mai jos, care acum e folosit pentru argasit piei. Practic, n-a mai ramas decat forma de el.

 

Palatul regal, secolul XVII

Desi locuieste in Rabat (tot intr-un palat, normal), regele are in mai toate orasele mari cate un palat regal, sa fie.

 

 

 

 

 

 

Marocul secolului XXI are o mostenire fabuloasa, pentru care, din pacate, nu prea face nimic. Marocanii care s-au nascut in secolul XX in riaduri din secolul XVII, merg de o viata la aceeasi moschee din secolul XV si beau apa pe strada de la o fantana din secol XVI, nu par sa contientizeze ca sunt inconjurati de minuni arhitecturale. Si evident, nici autoritatile, ca si ei tot oameni sunt.

Medresa Seffarine, 1285 (cea mai veche medresa din Maroc)

 

 

 

 

 

E socant, si cateodata aproape dureros sa vezi porti uluitoare, inghesuite pe alei intunecoase si insalubre, al caror lemn sculptat si pictat cu cateva secole in urma e scorojit si plin de panze de paianjeni; fantani splendide, candva, acoperite cu zellij din secolele XIV si XV, dar si de mucegai de secol XX si XXI, in care se aduna mormane de gunoi, sau in care isi face culcus un cersetor; monumente care se chinuie sa supravietuiasca de sute de ani intemperiilor si neglijentei publice, si care in Europa ar fi tinute sub sticla si pazite de un gardian, dar care aici sunt ale strazii, adica ale nimanui, si se naruie incet, dar sigur.

Trebuie sa recunosc insa, faptul ca sunt atat de bine integrate in viata de zi cu zi a oamenilor, si nu sunt puse pe un piedestal, le da un farmec special care, insa, le si grabeste sfarstitul.

Fantana cu apa si coada de matura

 

Fantana cu pungi de gunoi

 

De curand, in Meknes, oras imperial de talia lui Fes, in timpul slujbei de vineri (!) s-a prabusit minaretul unei moschei peste credinciosii veniti la rugaciune. 42 de oameni au fost striviti sub cladirea veche de 4 secole, in timp ce se rugau la Allah. 42 de barbati au murit, pentru ca femeilor nu le e ingaduit sa stea in partea centrala a moscheei, ci se roaga intr-o camera laturalnica. Sa fie un semn?

Allah e mare.

.. Maria ..

Iarmaroc, iar Fes

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maroc-inarie

Daca v-ati intrebat vreodata de la ce vine ‘marochinarie’, tocmai v-ati dat seama. Marochin (sinonim cu cordovan, care e invechit) inseamna piele fina de capra. In secolul 16, Fes a devenit centrul pielariei (care era Cordoba, pana atunci), si a ramas pana astazi. Dar nu numai atat; si metodele de prelucrare, si organizarea breslei au ramas aproape aceleasi de atunci.

Pielarii sunt organizati in bresle, iar sistemul de proprietate e feudal si, ca pe vremuri, mestesugul se transmite in continuare din tata in fiu.

…

Printre cele mai reprezentative locuri pentru felul in care se face marochinaria in (scuzati pleonasmul) Maroc, si pentru viata medievala din Fes in secolul 21, sunt vopsitoriile de piele. Am fost si noi la una dintre ele; era un fel de paleta de acuarele imensa, intr-o curte, inconjurata de cladirile artizanilor (in care au la etajele de mai sus magazine ticsite de produse din piele, si terase, cu vedere la vopsitoria imensa dintre case, ca sa ademeneasca turisti in magazine).

Era greu sa nu o gasesti, dupa miros si dupa hoardele de ghizi (tannerie? terasse de tanneurs?) care, coincidenta, toti aveau terasa cu cea mai buna vedere la vopsitorie; nu stiai pe unde sa mai fugi ca sa scapi de ei.

Am urcat si noi la doua terase (ne-am informat dinainte la care sa mergem). La una din ele dadeau la intrare frunze de menta, pentru narile mai plapande ale turistilor (noi n-am luat!). Adevarul e ca puțea infiorator, asa ca n-am facut mai mult de o suta de poze fiecare :), desi locul era foarte ofertant.

cealalta terasa

Prima etapa de prelucrare, argaseala. Se pun pieile brute intr-o chestie alba care contine, printre altele, gainat de porumbel si pipi de vaca

Apoi, pieile argasite se pun in vopseluri. Bazate pe coloranti naturali, pe vremuri (sofran pentru galben, mac pentru rosu, menta pentru verde, …); acum colorantii chimici au cam preluat puterea. Insa ei nu par sa isi dea seama de diferenta, sau sa le pese; stau in continuare cu picioarele goale in vopseluri.

…

urmeaza finisajul …

… uscarea …

…

…

… si transportul (de obicei pe magari, dar merge si fara)

Ce fac oamenii astia cu atata piele? Pai, in primul rand papuci (babouche, cum le zic ei), …

… papuci, …

… si iar papuci

Am vazut trilioane de papuci in medina. Sunt traditionali aici si lumea chiar ii poarta; pe piciorul gol, cu calcaiul un pic iesit in afara, chiar si cand ploua si sunt 8 grade afara.

Si cateva (miliarde de)

genți, poșete, poșetuțe,
portofele si gentuțe

spre deprimarea unora dintre noi, care nu si-au luat nici macar o gentuță…

.. Bogdan ..